Logici teologale

„Dacă ai simțit cea mai vagă înfiorare de satisfacție (fata de atentatul terorist impotriva homosexualilor) ai o problemă. Și atunci se explică de ce biserica nu mai misionează. Sunt scârboși în păcatul lor dar nu trebuie omorâți. Nimeni nu trebuie omorât. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui, iar dacă e mort nu se mai poate pocăi”. (Vladimir Pustan)

Daca ii urâm pe homosexuali, detestandu-i si „asigurându-le” loc in iad de la noi putere, ca asa suntem noi, contabilii Cerului, trebuie sa luam in calcul cateva propozitii logice:

  1. Evanghelizarea lumii, pe care a poruncit-o Cristos si cu care se lauda Biserica, e simpla gargară, pentru ca Isus a spus sa mergem sa proclamam Evanghelia „la orice faptură”. Când în mintea noastra Evanghelia nu poate avea puterea de mîntuire pentru toti oamenii, ea inceteaza de a mai fi „Evanghelia lui Dumnezeu”. Din cauza aceasta slabiciunea Bisericii trebuie pusă mai degrabă pe „duşmanul dinăuntru” decât pe păcătoşii din afară. Nu ai putere, pentru ca puterea stă într-o Evanghelie completă.
  2. Dragostea lui Dumnezeu, pe care si-a manifestat-o faţă de toată lumea, prin Fiul Sau, e doar o poveste frumoasa dar lipsită de valoare, datorită părtinirii pe care pretinşii crestini o fac fata de aceste persoane. Cristos nu mai e „jertfa de ispăşire a intregii lumi”; pentru că dacă există macar o categorie ce nu poate fi iertată, atunci nimeni nu poate fi iertat. Daca un singur om nu poate fi iertat, nimeni nu mai are nici o garanţie de iertare. La Dumnezeu funcţionează doar principiul: „ori toţi, ori nimeni”!
  3. Daca ceea ce fac niste oameni, determină motivul pentru care nu pot fi mântuiţi, salvati, acceptati, iubiti, înseamnă că ceea ce fac oamenii e mai reprezentativ decât ceea ce a facut Cristos. Si atunci insăsi suveranitatea lui Dumnezeu devine discutabilă. Oferim lumii o imagine distorsionata a lui Dumnezeu, devenind astfel piedici in calea mântuirii oamenilor. O mântuire castigată cu preţul sângelui lui Cristos, sânge pe care îl vindem şi-l impartim după cum ne taie nouă capul.

 

 

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Cum vor crede dacă nu au auzit?

Inainte de inaltarea la cer, Cristos a dat ucenicilor, si prin ei, tuturor urmasilor Sai, urmatoarea porunca:

„Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit, dar cine nu va crede va fi osandit” (Mc. 16, 15).

Porunca aceasta atinge atat dimensiunea geografica („in toata lumea”), cat si cea sociala, etnica, lingvistica, culturala etc.  („la orice faptura”).  Aceasta trimitere corespunde foarte bine cu textul din Apocalipsa unde spune:

„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam”. (Apoc 5, 9).

Exista, insa, o categorie sociala in mod intentionat ignorata de catre crestini in ce priveste propovaduirea Evangheliei, si aceia sunt homosexualii. Porunca de a duce „Evanghelia la orice faptura”, a fost subordonata, astfel, prejudecatilor crestinilor care s-au vazut cu sacii in car. Pentru ei homosexualii ajung in iad pur si simplu doar pentru ca sunt homosexuali. Predicarea Evangheliei nu e si pentru ei.  In schimb au fondat tot felul de misiuni pentru puscariasi, adica pentru violatori, criminali, talhari, hoti etc.

Despre o astfel de mentalitate astazi Cristos ar spune acelasi lucru pe care l-a spus si fariseilor:

„Voi ati aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei (prejudecatilor) voastre” (Mt. 15, 6).

Cuvantul lui Dumnezeu spune ca „oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit” (Rom  10, 13). Oricine, deci si homosexualii.  Intrebarea e:

„Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (Rom 10, 14).

Aici nu e vorba de a-i simpatiza pe homosexuali; nu e vorba de a-i lua in brate; nu e vorba de ale lauda faptele. Aici e vorba de a implini Cuvantul lui Cristos, acel Cristos pe care noi, crestini fiind, pretindem ca Il urmam. N-are nici o legatura cu homosexualii, aici e vorba de crestini! Ni-e usor sa credem ca, daca acela e un nemernic si un pacatos, nu merita sa ajunga in cer. Si nu doar ca nu merita, dar facem si tot posibilul sa nu ii spunem ca exista si o alta cale. Spunem ca „Dumnezeu e Dragoste”, dar in inima noastra nutrim cu atata nerusinare, cu atata patos, speranta ca homosexualii, acesti nenorociti, sa ajunga in iad. Ne dorim asta!

V-aduceti aminte de Iona? Nu a fost o problema pentru locuitorii Ninivei sa se pocaiasca, cat a fost problema cu Iona sa inteleaga cat de milostiv e Dumnezeu cu oamenii pe care El i-a creat. Repet: oamenii pe care El i-a creat! Nu noi. Deci nu noi decidem soarta lor, ci Dumnezeu care i-a facut. Si daca El vrea ca toti oamenii sa vina la cunostinta adevarului, cine suntem noi sa ii intunecam planurile? Niste viermi, care au scapat de talpa trecatorului, de care Dumnezeu si-a facut mila si-si mai face inca, dar care la fel ca „un rob care a început să împărăţească” (Prov. 1, 22), ridica din nas a pretentii!

Imi inchipui cat de greu este pentru unii sa deapaseasca aceasta bariera a mintii, impusa, de fapt, de modul cum au fost invatati, de cultura etc. Insa indiferent daca ne place sau nu trebuie sa ne punem de acord cu Dumnezeu ca Evanghelia e pentru toti. Sa ne punem de acord, adica, cu acel Dumnezeu despre care credem si spunem ca ii va judeca pe homosexuali, dar care ne cere noua sa „ne transformam prin innoirea mintii…ca sa deosebim bine voia lui Dumnezeu” (Rom 12, 2), iar voia lui Dumnezeu inainte de toate e „ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4).  Inainte de a va gandi la sfintire, la lipsa pacatului, la perfectiunea la care mintea legalista tanjeste, aduceti-va aminte ca „pe cand eram noi inca pacatosi Cristos a amurit pentru noi” (Rom 5, 6). Ca sa ceri homosexulului sa se schimbe inainte de a veni la cunostinta adevarului inseamna sa uiti de unde si cum te-a mantuit Dumnezeu pe tine.

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu

Se pot schimba homosexualii?

M-a preocupat destul de mult daca, general vorbind, un homosexual poate deveni heterosexual. Zic “general vorbind”, pentru ca nu contest faptul ca exista si cazuri exceptionale, particulare, de indivizi care au “reusit” sa treaca peste o astfel de situatie. Si “reusit” am pus in ghilimele, pentru ca am indoieli cu privire la o anumita capacitate proprie a individului de a trece peste o astfel de problema, cat faptul, mai degraba, ca imprejurarile, conjuncturile etc. au fost de-asa natura ca i-au favorizat aceasta trecere. O sa intelegeti la ce ma refer pe parcursul acestui articol.

Cunosc personal cateva cazuri de indivizi care s-au casatorit avand aceasta inclinatie. Unii au divortat dupa cateva luni, altii continua si acum, dar traind in minciuna si manipulare. Am fost intotdeauna reticent fata de acest gen de “rezolvare” a problemei. El, trecut de o anumita varsta, avand o astfel de problema, cu ea, pe care oricum n-o mai lua nimeni si mai era si grasa pe deasupra… Nu ironizez si nici nu imi bat joc, eu vorbesc de niste situatii tragice, pe care nu eu le creez, doar le-am vazut in jurul meu; tragicul acesta penibil in care societatea, biserica, impinge de la spate doi indivizi sa-si uneasca destinele, desi amandoi stiu foarte bine ca nu va merge. Amandoi stiu ca vor plati o polita exagerat de mare, doar pentru a arata pentru o zi ca “m-a luat si pe mine cineva” sau “am intrat si eu in rand cu oamenii normali”.

 

Cele doua vointe

 

Haideti sa va spun de ce nu cred in rezolvarea, cel putin instant, a unei astfel de probleme. Maxim Marturisitorul, unul din Parintii Bisericii, afirma ca in om se bat permanent doua vointe, si anume: vointa naturii umane, aia pervertita si muscata de pacat, sau firea pamanteasca, si vointa sufletului sau vointa persoanei. Aceasta conceptie nu era una noua, ea fusese deja elaborata de apostolul Pavel inainte, cand a afirmat:

“Nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. (…)…nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine” (Rom. 7:15-22).

Ei bine, pana ca omul sa il cunoasca pe Dumnezeu, pana ca omul sa fie nascut din nou, sa fie “o noua creatie in Cristos”, cele doua vointe descrise mai sus erau un singur corp; ce voia firea pamanteasca, voia si sufletul. Practic omul se identifica cu pacatele pe care le savarsea. Scriindu-le corintenilor, Pavel le spune:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii* din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Cor 6: 9-10).

Observati apelativele folosite: preacurvari, sodomiti, lacomi, betivi etc, care arata o identificare a individului cu pacatul savarsit: cel care bea e betiv, cel care curveste e curvar s.a.m.d. Dar “asa erati”, la timpul trecut, acum nu va mai identificati cu pacatele, acum identitatea voastra e legata de Cristos si de spalarea pe care El v-a facut-o in sangele Lui. Identitatea voastra e “in Cristos”. Ne amintim aici cazul asa zisului “curvar din Corint”, pe care Pavel nu il numeste nicaieri, in nici o imprejurare, curvar. Ca toti ceilalti, el facea parte dintre “sfintii chemati sa se sfinteasca”. Noi, prin conceptia noastra afectata de prejudecata, am preluat limbajul folosit de Cornilescu numindu-l pe fratele din Corint…curvar. Adica exact in acelasi mod in care era numit inainte de convertire. Pur si simplu, prin limbajul nostru, l-am scos din Imparatia lui Dumnezeu.

Dihotomia celor doua vointe, despartirea lor clara, are loc doar la convertire, cand, asa cum am scris mai sus, apare batalia dintre cele doua vointe: una apartinand in continuare pacatului si cealalta apartinand lui Cristos. Din aceasta cauza tot apostolul Pavel spune ca trebuie sa ne lasam indemnati de Duhul Sfant, care locuieste in noi, pentru ca, in acest fel, nu mai dam ascultare naturii pacatoase.

 

Argumentul emotional

 

Ma intrebase cineva mai demult care e diferenta dintre un betiv convertit si un homosexual convertit; cum de primul se poate lasa de bautura, ba chiar nu mai simte dorinta de a bea, si celalalt, desi poate nu mai savarseste practic pacatul, simte in continuare imboldul  acestei inclinatii?

Tot apostolul Pavel ne ajuta si in aceasta directie cand spune: “Nu stiti ca cine se lipsete de o curva, se face un singur trup cu ea? Caci este scris: Cei doi se vor face un singur trup” (1 Cor 6:16). Ce inseamna “un singur trup”, adica acelasi lucru care se produce si in casatorie? Inseamna o unitate desavarsita dintre suflet si trup. Nu e doar o alipire trupeasca, nu e doar savarsirea unui “act”, ci o implicare sufleteasca, emotionala, care poate fi mai mult sau mai putin adanca, depinzand de la individ la individ. Cu cat nevoia afectiva a unui individ a fost mai mare, cu atat implicarea a fost mai adanca. Din cauza asta am spus la inceput ca de “trecerea” peste aceasta problema, depinde, de cele mai multe ori niste factori care tin de niste imprejurari, de conjuncturi, si nu in primul rand de taria unui om de a trece peste un astfel de lucru. Sunt indivizi care au savarsit acte de natura homosexuala si apoi s-au insurat ca si cand nu s-a intamplat nimic. Sau altii care chiar si numai o data facand un astfel de lucru si au ramas “lipiti” de aceasta inclinatie. De ce? Primii au apelat la o astfel de treaba doar din simpla curiozitate sau distractie, ceilalti din nevoia de afectiune, nevoia de acceptare. Anumite parghii sufletesti s-au declansat imbratisand fara discernamant aceasta situatie care, la vremea aceea, fusese perceputa ca buna. Sau daca nu buna, cel putin ca singura in masura sa potoleasca, chiar si doar pentru cateva clipe, setea de semnificatie. Si atunci intelegem si diferenta dintre un betiv si un homosexual. Desi glumim deseori spunand ca un anumit individ “e indragostit de bautura”, aceasta e doar o metafora fara incarcatura emotionala reala. Nu tot asa stau lucrurile intre doua persoane, care vrand-nevrand fac schimb de emotii, de sentimente, care, cum e si firesc, formeaza niste legaturi, fie bune, fie rele.

 

Natura umana, dusmanul de dupa usa

 

Noi stim ca natura umana, firea pamanteasca, e dusmanul tuturor crestinilor, a tuturor celor nascuti din nou. Dar ar fi gresit sa credem ca toti crestinii, practic, duc aceeasi batalie cu aceasta fire. Spuneam mai sus de faptul ca intr-o vreme, inainte de convertire, natura umana si sufletul au format un singur corp. In aceeasi perioada sufletul a facut ce a dictat firea pamanteasca. Dar, si aici e cheia, anumite imprejurari, conjuncturi favorabile, pe unii i-au ferit de pacate iesite din comun, de grosolanii. Ba chiar, sa zicem, unii au avut parte de o educatie extraordinar de buna. Asta nu sterge pacatul din viata lor, vreau doar sa spun ca, in mare, firea indeamna omul la lucruri stiute, facute, savarsite. Poti fi, de pilda, un heterosexual care consuma pornografie. Firea ta permanent va bate moneda pe aceasta treaba; ori de cate ori va avea ocazia te va impinge in aceasta directie.  Un om care a intalnit pacatul homosexual intr-un fel sau altul, va fi permanent ispitit in firea lui in aceasta directie. In plus, legaturile sale emotional-afective, il vor pune deseori in dificultate cand va intalni un barbat care corespunde profilului sau.

Ei bine, omul se poate converti, sufletul lui poate fi innoit, nascut din nou, recreat, dar, la fel ca la toti oamenii, el ramane cu natura pacatoasa, care, inainte de convertire il tara pur si simplu in acest tip de pacat.  Chiar si dand la moarte firea pamanteasca, cum ne indeamna Pavel, sufletul nostru are aceleasi nevoi afective: de dragoste, emotii, sentimente. Obisnuit cu astfel de trairi de natura homosexuala, ii vine foarte greu sa se indrepte intr-o alta directie de unde niciodata n-a avut nici un impuls. Caci si sufletul, la fel ca firea pacatoasa, trage spre ceea ce ii e familiar, spre carari batatorite. Sa-i spui unui “fost” homosexual ca nasterea din nou il face automat heterosexual, inseamna sa crezi despre el ca e o valiza pe care o muti de la clasa I la clasa a II a intr-un vagon de tren. Adica tratarea unei probleme profund-afectiva, intr-o maniera strict tehnica si pragmatica.

In toate cazurile, ca e vorba de un heterosexual cu o anumita adictie sau de un fost homosexual, Biblia are pentru amandoi aceeasi solutie, fara a da impresia ca intre cei doi e vreo diferenta de statut. „In Cristos” si heterosexualul si homosexualul dispun de aceleasi solutii: abstinenta, calauzirea Duhului Sfant, vegherea etc.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mai mult decat vointa

Cand eram mic, era extrem de rusinos sa afle cineva despre tine ca te-ai masturbat. Vremurile erau de-asa natura ca daca te prindea cineva facand asa ceva, te stia toata scoala. Cu atat mai mult cand existau suspiciuni ca ai facut ceva cu un baiat. Doi dintre colegii mei, care avusesera ceva sexual in comun, asa “ca-ntre baieti” – ceva ce astazi ar fi o simpla banalitate – au renuntat definitiv la scoala pentru a nu fi nevoiti sa suporte rusinea de a da ochii cu ceilalti, care aflasera de isprava lor.

Astazi nu mai e asa. Si totusi sunt convins ca majoritatea celor care si-au descoperit aceasta inclintie sexuala fata de persoane de acelasi sex, s-au intrebat ingrijorati: De ce eu? Iar ingrijorarea, teama, tristetea ce a insotit descoperirea acestui lucru sunt o dovada ferma ca ei nu si-au dorit sa fie homosexuali. Cu unele exceptii, majoritatea isi dau seama ca ceva in neregula. Activistii LGBT (Lesbian, Gay, Bisexuali, Travestiti) indeamna homosexulii la “coming-out”, adica sa aiba curajul sa spuna altora ca au aceasta inclinatie. Dar asta nu e ca ca si cand le-ai spune altora ca ai intrat la facultate sau ca ai castigat la Loto. Daca ar fi atat de “ok”, cum pretind activistii, acest lucru nu ar trebui sa fie atat de greu de facut sau, mai bine zis, n-ar mai trebui facut. “Sunt gay, sunt ok” e un slogan, care umple buzunarul activistilor, nu o realitate sufleteasca a milioanelor de homosexuali ce se vad prinsi in acest stil de viata. In timp ce majoritatea din ei se trezesc in valurile acestei inclinatii fara a avea puterea de a se opune, activistii vor sa ne faca sa credem ca ei au ales sa traiasca asa, ca o modalitate “alternativa” la normalitate. Si cele doua situatii (propaganda activistilor si viata homosexualilor) se intalnesc intr-un defileu comun, pentru ca e una sa spui ca nu poti sa te opresti, adica sa iti recunosti neputinta si slabiciunea, si alta e sa te lauzi ca tu esti cel care a ales sa traiasca asa.

De partea cealalta, adversarii homosexualilor, religiosi sau nu, inclina spre aceeasi varianta falsa: ca pur si simplu oamenii aleg acest mod de viata ca o alternativa, dintr-un simplu capriciu. Ca si cand ai alege intre a bea o bere sau o apa minerala.

 

Instinctul de autoconservare

 

Inchipuiti-va ca trebuie sa ajungeti neaparat intr-un loc anume. De acest lucru depinde insasi existenta dumneavoastra, relatiile cu ceilalti, profesiunea, totul. Si aveti la dispozitie doua variante: una usoara, cu sacrificii minime, fara riscuri, ba mai mult, cu multiple avantaje si beneficii…si cealalta cu probleme, frustrari, nelinisti, minciuna, cu multiple dezamagiri si lipsuri, pana acolo ca toata existenta va e amenintata. Intr-o astfel de situatie nu e normal sa credem ca orice om sanatos la cap, cu un normal instinct de autonservare, de supravietuire, va alege prima varianta?

Ce l-ar determina pe un individ sa aleaga o cale opusa majoritatii, daca nu cumva ceva ce nu-i da voie sa aleaga altfel? O fi unul, cinci, zece, o mie de nebuni care aleg gresit, dar probabilitatea ca milioane de oameni sa aleaga o astfel de cale pur si simplu din…vointa lor, e absurda. Predispozitia naturala spre autoconservare, ne impiedica sa credem ca un om alege propria distrugere sau variante mai putin placute de vietuire, doar din…divertisment sau simpla placere sexuala. Cu atat mai mult cu cat majoritatea oamenilor admit in desele lor momente de luciditate spirituala, ca nu sexul e baza intr-o relatie, ci armonia unui camin, intelegerea in familie etc. De ce ar refuza cineva “armonia” si “intelegerea” in favoarea razboiului, in primul rand cu sine, si mai apoi impotriva celorlalti?

Cum se face ca desi nu-si doreste asta, desi e o constatare dureroasa sa afle ca e homosexual, o constatare ce lasa profunde sechele in sufletul sau, individul continua sa traiasca asa, luptandu-se cu toti si toate? Impactul pe care il are asupra lui constatrea ca e homosexual e teribil. Uneori framantarile tin luni si chiar ani de zile. In unele cazuri astfel de framantari au condus chiar si la sinucideri, mai ales cand familia, apropiatii, au aflat si au facut, in ignoranta si prostia lor, tot felul presiuni.

Publicat în Uncategorized | Etichetat | Lasă un comentariu

In loc de prefata

M-am tot framantat despre ce anume sa scriu in primul articol al acestui blog. Ispita e sa cauti ceva care sa atraga, sa-i faca pe ceilalti sa citeasca, cu riscul de-a exagera intr-o anumita directie sau de a tine partea cuiva in mod arbitrar. Am decis sa nu fac acest lucru si ma voi stradui in toate articolele si postarile din acest blog sa fiu cat mai detasat si obiectiv. Drept care spun si acum, la inceput, ca blogul acesta nu e in favoarea homosexulilor, adica pentru a incuraja un anumit mod de viata, dar nu e nici de partea celor care arunca cu piatra sau, mai nou, cu Biblia.

Am plecat in acest demers din doua motive sau avand la baza doua motive: 1. Imi pasa de persoanele cu inclinatie homosexuala, pentru ca  dincolo de ceea ce majoritatea numeste “pacat”, se gasesc stari si situatii fata de care acesti oameni au nevoie de ajutor si intelegere; problema e mult mai complexa decat pare la prima vedere, si 2. Pentru ca am convingerea ca adevarul e undeva la mijloc, la mijlocul bataliei dintre acesti “pacatosi” si restul lumii, care se pretind adversarii lor.

In cele mai dese cazuri adversarii se disting printr-o prejudecata de natura religioasa, dar nu ca si cand ei insisi ar fi “religiosi”, ci doar pentru ca aceasta le confera o nota mai inalta de credibilitate. E una sa zici ca ii urasti pe homosexuali si alta e sa pretinzi ca ura ta e o forma de-a apara “valorile traditionale”. Adica nu doar un mod de-a ascunde mizeria propriului tau pacat (ura), ci si innobilarea lui, ascunderea fatisa a propriei mizerii sub presul religiozitatii. Si, mai mult, sa pui in spinarea lui Dumnezeu o atitudine pe care, nu doar ca El n-o incurajeaza (ura faţă de aproapele), ba o şi condamnă vehement.

 

De fapt care e problema de baza?

 

Societatea in ansamblul ei e plina de oameni cu tot felul de pacate: minciuna, hotie, ura, lacomie, gelozie, curvie, preacurvie, invidie, neascultare de parinti, mandrie etc. Fara exagerare, toti oamenii se fac vinovati de cel putin unul din aceste pacate. Intr-o astfel de situatie ori te duci la Dumnezeu si iti ceri iertare, recunoscand ca esti un nemernic, ori dai vina pe altii pentru propriile pacate, cautand, de regula, unul mai pacatos decat tine ca sa te poti justifica. Si atunci pentru multi homosexualitatea reprezinta “cireasa de pe tort” fata de care orice comparatie paleste. Nici macar criminalii nu sunt atat de pacatosi precum homosexualii, caci daca intrebi un popa daca un criminal se mantuieste o sa iti raspunda afirmativ, lucru pe care nu ti-l garantez si daca intrebi de un homosexual.

In concluzia acestei idei, homosexulitatea e un fel de “tap ispasitor” al celorlalte pacate, oamanii crezand, dupa mintea lor obscura, ca Dumnezeu gandeste la fel ca ei, in mod comparativ.

 

Dar cum gandeste Dumnezeu?

 

Desi nu avem acces la mintea lui Dumnezeu in mod plenar, pentru ca suntem creaturi limitate, asta nu inseamna ca traim in ignoranta. Pentru ca Dumnezeu a lasat niste directive, niste impresii, niste principii, care ne pot ajuta in formularea unui punct de vedere clar cu privire la aceasta problema. Si poate ca cel mai important lucru, pe care il stim sau il aflam din Sfanta Scriptura, e faptul ca Dumnezeu nu face diferenta intre pacate. Atentie, nu ca si cand El ar fi incapabil sa o faca; eu ma refer strict la analiza a ceea ce ni se pare noua ca e pacatos sau mai putin pacatos: pentru Dumnezeu pacatul e rau indiferent cat de mare sau cat de mic ni se pare noua ca ar fi. Ca sa intelegem mai bine, minciuna si curvia sunt de aceeasi marime cand o privim din perspectiva lui Dumnezeu. Asta nu inseamna ca toate pacatele au aceeasi intensitate sau aceleasi repercursiuni, ci doar ca din punct de vedere divino-juridic ele au aceeasi pedeapsa: moartea, si pentru ele s-a platit o singura jerfta: a lui Cristos. Dumnezeu nu judeca un pacat din perspectiva repercursiunii lui, ci doar pentru comiterea acestuia. Eu pot minti si minciuna mea sa aiba repercursiuni mai grave decat curvia altuia, dar, asa cum spuneam, nu inseamna ca asta face minciuna mea mai “mare” decat curvia, ci ambele sunt privite si condamnate in aceeasi masura.

Nu trebuie sa fii un om religios ca sa stii ca Isus Cristos a murit pentru pacatele tuturor oamenilor. Nu va intreb daca credeti sau nu acest aspect, ci altceva vreau sa lamurim: daca Cristos a murit pentru toti oamenii, pentru toate pacatele pe care acestia le-au comis si le comit, nu e normal, logic, firesc, ca tot El sa fie si Judecatorul lor? Nicaieri niciodata Dumnezeu nu transfera prerogativele sale unui om sau vreunui grup de oameni. Cristos e singurul Judecator. Ca putem condamna faptele cuiva, ca ne putem simti ofensati de anumite fapte rele, ca ripostam atunci cand ele ne-ar afecta direct pe noi…asta e cu totul altceva. Dar a ne da cu parerea sau cu presuspusul ca un om savarsind un anumit pacat ajunge automat in iad, de parca noi am fi administratorii harului lui Dumnezeu, asta e aroganta si nebunie.

 

Suntem in aceeasi oala

 

Din cauza faptului ca Dumnezeu nu clasifica pacatele, El ne considera pe toti la fel. Adica pacatosi. Si pe Dumnezeu nu il intereseaza ca unii stramba din nas cand sunt pusi in aceeasi oala cu homosexualii. Dumnezeu nu e marioneta nimanui si nu e dator nimanui. Toti, fara deosebire, sunt stricati, chiar si cel mai moral om. De ce? Pentru ca nimic din ceea ce putem face noi nu are menirea sau capacitatea de a urca la inaltimea sfinteniei lui Dumnezeu. Nimeni si nimic. Din acest motiv Dumnezeu a fost nevoit sa trimita pe Fiul Sau, singurul in masura sa rezolve aceasta problema majora a omenirii: pacatul si imposibilitatea omului de a obtine nemurirea alaturi de Dumnezeu. El ne-a inlocuit pe noi in nenorocirea noastra, si ne ofera, prin credinta in El, sansa sa ne ridicam la Dumnezeu.

Intr-una din scrisorile sale, apostolul Paul (Pavel), dupa ce face un pomelnic intreg de pacate de care se fac vinovati toti oamenii…

“idolatrie (v. 23, 25), homosexualitate (v. 27)…curvie, viclenie, lăcomie, răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,

bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă” (Romani 1: 23-31)…

el concluzioneaza:

“Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3: 21-23).

Pentru cine? Pentru toti si peste toti care cred in Isus Cristos. De ce nu face Dumnezeu nici o diferenta? “Pentru ca toti au pacatuit”!

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu